Sigilarea dinților este cea mai sigură metodă de prevenire a cariei dentare la copii, utilizată în paralel cu periajul dentar şi fluorizarea dinților.

Inițial sigilarea dentară a fost folosită pentru protejarea dinților definitivi ai copiilor (molarii de 6 și 12 ani).

Pentru că, în practica de zi cu zi, s-a constatat că utilizarea sigilării dentare reduce în proporţie covârşitoare apariţia cariei dentare la copii, în prezent aceasta tehnica se folosește cu succes și în cazul copiilor de 3-6 ani ani.

Aceasta categorie de vârstă este de asemenea predispusă la apariția cariilor dentare și efectelor lor negative: durere și pierderea molarilor temporari (masele de lapte) înainte de vreme.

 

Ce trebuie să știm despre sigilarea dinților la copii

Ce este sigilarea dentară?

Sigilarea constă în aplicarea pe partea ocluzală (de masticaţie) a dintelui a unei pelicule de material sigilant pe bază de fluor (strat protector).
 
Practic, fosetele (micile adâncituri) ale molarilor temporari sau definitivi sunt umplute cu material sigilant, iar acesta protejează suprafața dintelui, acționând ca un scut împotriva resturilor alimentare și agenților patogeni (bacterii) care provoacă apariția cariilor.
 
Foarte important:

  • Sigilarea se aplică doar unui dinte complet sănătos;
  • Sigilarea dinților nu înlocuiește periajul dentar zilnic și respectarea regulilor de igienă.
sigilarea dintilor

Materialul de sigilare poate fi de culoarea dintelui, dar există şi variante colorate (roz, verde, albastru) pentru a spori gradul de atractivitate şi acceptare din partea copiilor.

Pelicula de material sigilant se poate menţine pe termen îndelungat pe dinte, cu condiţia respectării regulilor de igienă şi profilaxie orală, dar există și situații în care acesta se dezlipește de pe dinte sub acțiunea mecanică a unor alimente dure sau foarte lipicioase.
Dezlipirea chiar și de pe o suprafață mică va afecta gradul de protecție. În acest caz sigilarea trebuie refăcută.

De ce se recomandă sigilarea dinților?

Realizarea unui periaj dentar corect mai ales spălarea dinților aflați în partea din spate a cavității orale este greu de realizat de către copii.
 
Cel mai adesea chiar si cele mai mici resturi alimentare rămase în fosetele dinților, conduc la apariția cariilor.
 
Materialul sigilant, netezește ușor suprafața dintelui, împiedicând retenția resturilor alimentare și dezvoltarea bacteriilor.
 
Sigilarea dentară ajută la realizarea unei igiene orale adecvate reducând astfel riscul apariției cariilor dentare.

Când se recomandă sigilarea dinților?

Sigilarea dinților se recomandă a fi folosită în intervalul de vârstă 3-14 ani, astfel:

  • pentru copii între 3 și 6 ani: pentru protecția molariilor temporari, în funcție de situația clinica și mai ales în cazul în care riscul de apariție al cariilor este foarte mare;
  • pentru copii între 6 și 12 ani: pentru protecția molariilor definitivi, aceşti dinţi noi, sănătoși trebuie sigilaţi, în mod ideal, în primele 6 luni de la erupţia pe arcadă;
  • pentru copii mai mari de 12 ani: în funcție de situația clinică și mai ales în cazul în care riscul de apariție al cariilor este foarte mare.

Sigilarea dentară prezintă o serie de avantaje majore:

  • Reduce în proporţie covârşitoare apariţia cariei dentare la copii;
  • Este o metodă neinvazivă, nedureroasă, simplă şi rapidă;
  • Se realizează cu materiale biocompatibile;
  • Se foloseşte atât pentru dinţii temporari (de lapte) cât şi pentru dinţii definitivi (molari de 6 ani, molari de 12 ani – perioada de erupţie)

Preț sigilare dinți copii

Tratamente stomatologice pentru copii Preț (Ron)
Sigilare dinte 200

 

Soluții financiare

Indiferent de complexitate, tratamentele necesare micuților pacienți sunt accesibile imediat prin intermediul soluțiilor avantajoase de plată eșalonata în 6, 12, 24 sau 36 de rate.

  • NOU: plată în 24 de RATE, fară dobândă, prin CEC Credit Card;
  • plată în 24 de RATE, fară dobândă, prin Ing Credit Card, Raiffeisen Credit Card sau Alpha Credit Card;
  • plată în 12 RATE, fară dobândă, prin CardAvantaj sau StarBT;
  • plată în 18, 24 sau 36 RATE prin Optimo Card;
  • credit medical cu nivel redus al dobânzii și perioadă extinsă de rambursare pâna la 60 de luni.

 
Soluțiile de finanțare sunt oferite în parteneriat cu 6 instituții bancare oferind un avantaj major pacienților: flexibilitate în alegerea furnizorului de servicii financiare.
 
Află mai mult
 

Abonamente stomatologice pentru copii

Abonamentele SmilePass® KIDS, asigură copiilor sănătatea dentară pe termen lung prin accesul rapid și permanent la toate procedurile de prevenție și tratamentele necesare, toate acestea la un preț redus.
 
Abonamentele SmilePass® FAMILY, asigură sănătatea dentară pe termen lung pentru întreaga familie.
 
Află mai mult
 
 

Alege și tu sigilarea dinților la Smile Experts, clinică stomatologică pentru copii și adulți.