Dr. Mircea BÂLDEA

Specialist în Chirurgie orală și maxilo-facială și Implantologie
 
A absolvit Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, București.

Expertiza sa aprofundată, atât în domeniul chirurgiei orale, cât și al implantologiei au oferit multor pacienți șansa rezolvării unor cazuri medicale ce au necesitat proceduri medicale complexe.
 
Dr. Mircea Bâldea realizează operații avansate de reabilitare orală implanto-protetică:
 
• reabilitare orală completă („dinți într-o zi”) cu sisteme de implant dentar multiplu: Straumann ProArch – Elveția, Megagen – Korea, Fast&Fixed Bredent – Germania;
 
• implant postextracțional imediat cu coroană dentară provizorie;
 
• regenerare osoasă ghidată prin tehnici minim invazive;
 
• adiții cu bloc osos prelevat de la același pacient;
 
• sinus lift;
 
• chirurgia țesuturilor moi.

Membru MINEC Romania – Megagen International Network of Education.

 
Perfecționarea și educația medicală continuă prin participarea constantă la cursuri, simpozioane si congrese naționale și internaționale completează experiența relevantă în implantologie și chirurgie OMF și oferă pacienților accesul la cele mai sigure și minim invazive tratamente.